Rolul culturii politice în sistemul politic din Republica Moldova
Republica Moldova, ca şi celelalte state est-europene din fosta Uniune Sovietică, traversează o perioadă dificilă de schimbări radicale, care cuprind toate sferele vieţii şi activităţii. Societatea moldovenească se confruntă cu o restructurare, în mare măsură contradictorie, dar istoric inevitabilă. În viaţa socio-politică se face o trecere de la totalitarism la democraţie. În pofida unor schimbări cardinale survenite în sfera politică, societatea noastră continuă să se confrunte cu o serie de probleme stringente: sărăcia economică, criza de identitate, mizeria socială şi nu în ultimul rînd cu o guvernare ineficientă care a adus ţara în pragul crizei politice.
Una din particularităţile cele mai relevante ale procesului de democratizare a societăţii post-totalitare, rezidă în reafirmarea politicii în viaţa cotidiană, în redescoperirea ei de către cetăţeanul de rînd. Procesul de schimbare care are loc în societate, se loveşte de nenumărate contradicţii generatoare de multiple probleme.
Este nevoie de a efectua nişte analize a cauzelor care au determinat momentele de incertitudine şi controversele cu care se ciocneşte societatea noastră şi eventual, găsirea unor remedii de depăşire a acestora.
În Republica Moldova imediat după 1991, s-a instaurat un regim politic democratic. Dar el este departe încă de caracteristicile unei democraţii consolidate.
În locul unei societăţi moderne, libere şi dezvoltate, noi „construim o societate de supravieţuire, cu un sistem politic de vitrină”, care în principiu posedă toate instituţiile unui regim democratic, dar nu le foloseşte decît minimal iar uneori deloc.
Reorganizarea sistemului politic cu scopul democratizării societăţii, crearea statului de drept şi a societăţii civile, putem considera ca un progres pentru societatea noastră. Pe alocuri această reorganizare a devenit o realitate, undeva însă, a rămas doar o iluzie.
Refuzul de la sistemul administrativ de comandă, declararea libertăţilor politice, libertatea presei, crearea sistemului multipartidist, renaşterea religiei, inclusiv renaşterea naţională au contribuit şi la conturarea unei culturi politice democratice. Însă, suma de informaţie cu care ne alimentăm zilnic este insuficientă şi nu permite de a ne crea o imagine completă şi obiectivă despre viaţă în general, cît şi despre sistemul politic în special, precum şi despre cultura politică care este o parte componentă a acestuia.
Desfăşurarea procesului de reformare început în republică, a demonstrat oamenilor că ei pot să se bizuie doar pe puterile lor proprii în rezolvarea problemelor, fiindcă instituţiile politice sunt eficiente doar pentru elita politică moldovenească care nu întreprinde aproape nimic în folosul societăţii, activînd doar pentru interesele personale.
Am uneori impresia, că societatea noastră se confruntă cu un fenomen numit cultura politică “de spectacol”, care nu este decât o simulare, o parodie care caracterizează sistemul politic moldovenesc. Este reprezentarea înşelătoare a democraţiei, cultura de participare fiind mai mult artificială de cît reală. Individul se crede liber, activ, influent. Se crede un actor al sistemului politic, când în realitate nu este decât un spectator, amăgit de “jocul politicii”, pe fundalul micilor ecrane şi după draperiile cabinelor de vot.” Astfel, cultura de spectacol vine să înlocuiască în mod înşelător cultura de participare, iar spectacolul politic înlocuieşte democraţia, fiind readusă la ordinea zilei problema înstrăinării politice a omului chiar şi în societăţile democratice.
Renaşterea naţională a fost un proces favorabil pentru dezvoltarea relaţiilor politice în Republica Moldova. Conceptul de naţionalism nu trebuie să ne trezească emoţii negative. Anume despre un asemenea concept al „naţionalismului” ne vorbeşte A. Miller în articolul „Naţionalism ca element al dezvoltării”. Autorul susţine: „în faza incipientă naţionalismul era practic unicul mijloc de mobilizare specifică a maselor”. Anume mişcările de renaştere naţională, care aveau şi orientare democratică, alcătuiau poate unicul element politic, ce au dat impulsuri esenţiale demonopolizării economiei şi altor sfere ale vieţii sociale şi în ultimă instanţă au favorizat lichidarea regimului totalitar.
Societatea moldovenească contemporană, conform opiniei majorităţii analiştilor străini şi autohtoni, se caracterizează printr-o cultură politică fragmentară şi conflictuală în ce priveşte modalităţile de exprimare şi funcţionare a ei. Specificul acestei culturi politice îl constituie starea de sciziune, lipsa unui acord între purtătorii diferitelor subculturi în ce priveşte valorile fundamentale, idealurile şi obiectivele urmărite, structura şi regimul politic existent în societate. De asemenea, în cadrul sistemului politic moldovenesc se observă o izolare socială, lipsa încrederii între diferite grupuri şi categorii sociale, între elite şi mase, care reflectă diverse stări evidente de conflict şi de mari tensiuni sociale care generează instabilitatea politică în societate.
Fragilitatea societăţii civile, născută pe fragmentarea excesivă a culturii politice şi prejudecăţile trecutului, continuă să fie o caracteristică definitorie a societăţii în tranziţie. Întrucît, majoritatea indivizilor din societatea noastră au rămas ancoraţi în limitele unei culturi politice de indiferenţă, ei au o viziune minimală asupra orizontului public şi politic, mai exact asupra posibilităţilor de cooperare şi de angajare civică.
O paralizie al societăţii noastre sunt neadevărurile care stau la originea incompetenţei politice a guvernanţilor din Republica Moldova. Ignorarea constantă a adevărului, scoaterea lui în afara spaţiului public constituie un defect serios al culturii politice. Immanuel Kant susţinea că „puterea exterioară care îl lipseşte pe om de libertatea de a-şi comunica gîndurile în public, îl lipseşte în acelaşi timp de libertatea de a gîndi”. Motivul „tăcerii” moldovenilor este anume subdezvoltarea culturii politice şi comunicative, caracteristică multor societăţi post-totalitare.
O altă limită a culturii politice şi a societăţii civile este dată de faptul că o mare parte a populaţiei nu este conştientă de drepturile, libertăţile şi obligaţiile politice şi nu are o cunoaştere elementară a datelor constituţionale fundamentale.
Pînă acum, în societate persistă ideea precum că oamenii simpli nu pricep în politică şi că toate chestiunile urmează să fie rezolvate de către cei din vîrful piramidei puterii. Această atitudine pasivă exclude în principiu rezistenţa necondiţionată în faţa oricărui arbitrar politic şi anulează aproape orice orizont de anticipaţii pozitive, stimulînd astfel apatia politică.
Lipsa unei înalte culturi politice periclitează optimizarea deciziilor politice şi explică spasmul sistemului politic din ţara noastră, iar tergiversarea stabilirii unei reţele instituţionale pentru implementarea legislaţiei noi, precum şi lipsa unor mecanisme funcţionale de combatere a crizei completează şirul unor aspecte ce reflectă incapacitatea elitei politice.
Cultura politică a unei societăţi trebuie evaluată nu după conţinutul ideologiei, ci după performanţele practicii politice mai ales, după volumul de bine, de dreptate, de bunăstare, de fericire, de adevăr aduse oamenilor de un sistem politic concret. Elementele culturii politice participă direct sau indirect într-o reţea de circuite ce compun practica politică globală. Un element dispersat al culturii politice, chiar dacă are o calitate individuală perfectă, el va fi lipsit de valoare dacă acţiunea politică ce-l integrează nu va produce roadele dorite de către societate. Din acest punct de vedere cultura politică a unei societăţi are elemente pasive (“moarte”) şi active, elemente latente şi manifeste, elemente “parazitare” (pseudo-valori”) şi elemente funcţionale, elemente lucrative şi inhibitive, elemente propulsorii şi frenatoare.
Experienţa americană de constituire a culturii politice democratice a demonstrat că aceasta este o cale istorică lungă şi că e imposibil de a crea o naţiune, mai întîi de toate bogată economic şi apoi instruită în domeniul social-politic, cum se pare, gîndesc mulţi din guvernanţii moldoveni. Dezvoltarea spirituală a întregului popor şi bunăstarea materială trebuie să meargă într-un pas. Altfel spus, reforma economico-socială şi construcţia instituţională din Republica Moldova trebuie să se desfăşoare simultan cu transformări în interiorul sistemului politic moldovenesc, care – în timp – ar putea privilegia valorile democraţiei liberale.
Începutul culturii politice în Republica Moldova este strîns legat şi de procesul de demonopolizare a mediilor audiovizuale şi de apariţie a unor medii independente faţă de putere. În principiu, unii cercetători consideră, că televiziunea de stat se face vinovată de trei lucruri:dezinformarea propriu-zisă, manipularea discretă şi efectul anesteziant, care îi face pe oameni pînă în prezent să trăiască în minciună.
Procesul de educaţie, care are o legătură directă cu cultura politică, reprezintă unul dintre cele mai importante fundamente ale democraţiei. Cultura politică democrată presupune un nivel ridicat de educaţie, informaţie, competenţă, fără de care este imposibil participarea complexă pe care o presupune viaţa politică a unui regim democrat.
Fiecare clasă politică din Republica Moldova,trebuie să se legitimeze printr-o anumită formulă politică. Condiţiile actuale drastice ale vieţii economice şi sociale a ţării noastre dictează necesitatea elaborării, aprobării şi promovării unei formule politice, concept considerat de noi ca o strategie a tranziţiei democratice. Această formulă în literatura de specialitate este denumită în mod diferit: doctrină economico-politică, concept nou de dezvoltare, idee naţională, ideologie naţională sau de stat, model sau curs de dezvoltare a societăţii.
Politică moldovenească are nevoie cu stringenţă de actualizarea termenului de „idee naţională”, înţelegînd prin aceasta un sistem coerent de idei, principii şi orientări valorice recunoscute de stat şi susţinute de către cetăţeni în activitatea social-politică, economică şi spirituală.
Fiind o formulă a raţionalizării vieţii sociale, ideea naţională, bine conturată şi închegată, poate servi pentru întreaga societate şi pentru individ ca fundament solid în activitatea lor. În acelaşi timp, ideea naţională serveşte statului pentru a determina priorităţile dezvoltării societăţii şi a soluţiona problemele ce afectează interesele fundamentale ale persoanei şi comuniunilor de oameni la care acesta aparţine, pentru a percepe logica derulării proceselor social-economice şi politice actuale şi a celor de viitor. În acest context, e acceptabilă opinia cercetătorilor care susţin că ceea ce ar consolida poporul, i-ar insufla siguranţă şi optimism, ar putea fi ideea comunităţii intereselor tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de apartenenţa lor naţională şi socială, iar interesul comun constă în ieşirea din criză, în afirmarea unui trai decent, în renaşterea şi propăşirea societăţii post-totalitare. Printre priorităţile naţionale trebuie să figureze şi ideea reîntregirii ţării, coeziunii şi solidarităţii sociale.
Această situaţie constituie o dovadă ce demonstrează necesitatea conştientizării conţinutului şi existenţei culturii politice a unei societăţi, atît din punct de vedere ştiinţific, cît din cel al practicii social-politice. Nu se poate obţine succes în procesul transformărilor politice şi economice, fără a cunoaşte tendinţele şi aspiraţiile poporului. Altfel spus, principalul element de care depinde caracterul procesului de tranziţie şi transformare în ţara noastră, după opinia noastră fundamentată ştiinţific, îl constituie factorul socio-cultural.
Există însă o dilemă legată de cultura politică. Ea fiind considerată parte a culturii de ansamblu a societăţii, a fost şi va rămâne o variabilă dependentă de progresul general al comunităţilor umane; este supusă transformărilor, implicit dezvoltării şi modernizării. Într-un astfel de proces istori,c ea şi-a demonstrat rolul ambivalent: cultura politică, dezvoltându-se, pe de o parte favorizează creşterea gradului de liberate umană iar, pe de altă parte, limitează libertatea oamenilor. Cultura politică măreşte libertatea pentru că permite elaborarea unor opţiuni mai temeinic fundamentate, permite alegerea în cadrul unei oferte raţionale de variante acceptabile, favorizează participarea la viaţa politică prin prisma anticipării efectelor pe termen lung. Totodată, cultura politică eliberează cetăţeanul de efortul de a reinventa mereu mecanismele participării la viaţa politică, de a realiza controlului asupra activităţii organelor de decizie, de a contesta unele acte politice. Acestea pot fi asigurate prin învăţare socială, prin socializare politică generând timp liber necesar pentru explorări şi creaţie. În acelaşi timp, dezvoltarea culturii limitează libertatea cetăţeanului pentru că oamenii nu sunt liberi să facă tot ce vor. Legile, actele normative, ca invenţii ale culturii juridice, îi împiedică pe cetăţeni să se angajeze în anumite feluri de activităţi şi le impun să acţioneze într-un anumit fel sau la anumite standarde.
Analiza tematicii culturii politice poate reprezenta o diagnosticare a comunităţii respective în ce priveşte palierul de democraţie atins, dar şi a nivelului ei de dezvoltare. Problematica culturii politice în societatea noastră, după opinia mea, este studiată insuficient, ceea ce ne face să presupunem că nu se conştientizează, încă, faptul că făurirea unei democraţii veritabile şi a unui sistem politic integru şi funcţionabil, se face îndeosebi prin cultura politică.
Prăbuşirea pe plan mondial a societăţilor totalitare, a avut un impact direct şi asupra spaţiului geopolitic ocupat de Republica Moldova.
Ne considerăm o entitate politică tînără care a păşit alături de celelalte state ex-comuniste din centrul şi estul Europei pe tărîmul necunoscut al democraţiei. Specificul procesului de tranziţie moldovenesc rezidă în tărăgănarea implementării deciziilor politice. Această amînare, în ultimă instanţă este determinată de lipsa voinţei politice univoce privitor la vectorii orientării strategice ai statului nostru.
Susţinem teza că organele reprezentative ale ţării noastre nu sunt pregătite nici profesional, nici psihologic pentru o activitate reformatoare.
Un remediu, în acest sens, este accederea în cadrul organelor de conducere, a cadrelor politice noi, tinere şi profesioniste, în baza unei competiţii loiale, care, pe lîngă calităţi ca: voinţă, tărie de caracter, spirit de iniţiativă, creativitate, perseverenţă, responsabilitate – să dispună neapărat şi de spiritul de patriotism, a cărui lipsă se simte în societatea moldovenească.
Cultura politică este inseparabilă unei societăţi ce pretinde a fi un stat democrat şi de drept, or, aceasta constituie o condiţie vitală pentru schimbările esenţial calitative în derulare a societăţilor din centrul şi estul Europei, în particular a Republicii Moldova.
În pofida tuturor criticilor aduse culturii politice moldoveneşti, suntem tentaţi să insistăm asupra recunoaşterii faptului că cultura politică poate servi ca „locomotivă” ce va propulsa societatea moldovenească în vederea depăşirii tuturor crizelor cu care ne confruntăm astăzi.
Comentarii
Leave a Reply
In colaborare cu:
