Despre noi-oamenii…
De cînd MediaPoint a anunţat ideea organizării unui Marş al Binefacerii, un cuvînt mi s-a strecurat fulgerător în timpane, pe buze, pînă la fibrele sufletului şi abia apoi, spre canalele cerebrale. Cuvîntul cu pricina este „Binefacere”.
M-am oprit din agitaţia de a pune Like-uri şi îmi trecu prin cap – dar oare cunoaştem cu adevărat ce înseamnă să realizezi un act de binefacere? Prin noile mijloace New Media este foarte simplu să diseminezi un mesaj. Însă oare are destulă sensibilitate omul contemporan să fie pătruns de un îndemn online, care brusc tulbură liniştea sa de internaut şi îl cheamă la acţiune dincolo de monitorul său inert?
Sînt optimistă şi cred că da… Aceasta însă dacă se va opri din cursa contra cronometru cu Timpul, tratîndu-i pe cei de alături ca părţi ale propriei fiinţe.
Prin unghiul din care privesc eu, binefacere nu este sinonim cu a arunca cîţiva lei unui cerşetor, în timp ce în gînd îl înjuri pentru că îţi îngustează cărarea pe care treci. Nu înseamnă nici reacţionarea la un îndemn, pentru că astfel îţi dezamăgeşti prietenii, superiorii sau pierzi şansa de a mai fi Super Erou.
Atîţia oficiali şi feţe publice denaturează şi reduc la un ritual trivial actul binefacerii, încît începi să percepi ca pe o formalitate participarea la acte de caritate şi la tot felul de acţiuni de ajutorare a unor categorii defavorizate. Începi să fii sceptic şi să vizualizezi cu dezgust, cum PR-ul de pe urma unei campanii de caritate, aduce voturi şi fotolii moi politicienilor. George Bush, asupra căruia roiesc camerele de luat vederi în timp ce împarte cadouri unor copii cu dezabilităţi, aduce mai mult cu un filantrop „care are tot atâta bunătate în el ca evreul, care îngraşe gâsca, pentru ca s-o taie” (N. Iorga). Binefacerea a devenit un trend… un mod camuflat de a juca în palme suferinţa altora, cîştigînd dividende din lacrimi.
Tocmai de aceea, mi-aş dori mult să meditaţi asupra semnificaţiei binefacerii pentru voi înainte de a vă alătura marşului nostru. Firea umană e astfel clădită că nu poţi dărîma definitiv postamentul de egoism care străjuieşte la bază, servind omului pentru autoconservare şi dăinuire. Nu poţi şterge orice urmă de orgoliu, chiar atunci cînd ai senzaţia că înfăptuişti cel mai generos act. Cu toate acestea, prefer să iubim oamenii pentru binele pe care l-am făcut noi lor, căci iubind pe alţii pentru binele nostru oglindit în ochii lor, ne vom dori să vedem întreaga lume mai bună.
În ultima vreme suntem programaţi să reacţionăm doar la pulsul fluxului de noutăţi online. Am devenit mai receptivi faţă de apelurile la acţiune din Internet, care înghesuie deja în listă mii de persoane. Automatizat, inconştient, ne alăturăm valului care creşte şi capătă mai multă forţă.
Dar v-aţi gîndit că un mesaj transmis prin canale virtuale de comunicare, poate veni să ne testeze Omul din noi?… Dacă Tu, venind cu o bucată de pîine pentru un om, căruia îi ştergi imaginar ridurile şi îi schiţezi un zimbet senin, eşti acolo nu doar pentru a face poze, ai trecut testul. Iar dacă faci totuşi poze cu acei bătrînei gîrboviţi şi istoviţi de viaţă, nu le plasa te rog demonstrativ pe Facebook! Întoarce-te mai bine după cîteva zile la ei, cu altă bucată de pîine şi dăruieşte-le pozele! Ţine-i de mînă, ascultă-i… Problema lor nu este sărăcia, dar dezamăgirea şi neîncrederea în viaţă, în oameni. Spun cei înţelepţi că binele trebuie să-l ţină minte cei cărora ai făcut bine, tu aminteşte-ţi doar feţele lor luminate!
Omule cu sufletul nealterat încă de robotizarea secolului acestuia, vino la Marşul Binefacerii nu pentru că e ultimul eveniment care face valuri! Căutaţi boarea de credinţă din voi şi firul de bunătate, care ştiu că dormitează undeva, în adîncuri nedescoperite…Vino pentru că simţi pentru alţii, pentru că vrei să tratezi rana care sîngerează pe bunătatea noastră de oameni!
Comentarii
3 Responses to “Despre noi-oamenii…”
Leave a Reply
In colaborare cu:
Bravo!
Chiar super bravo, ti-ar trebui aresturi regulate
Ador “aresturile” astea la domiciliu, cind imi pot aduna gindurile si medita in voie…